Sanatatea dentara - Aditivii alimentari - Amalgamul dentar

Apropo, stomatologii îi spun "aliaj", fiindcă aşa sună mai stabil. Amalgamul este cea mai puternică sursă de expunere la mercur a americanilor, din toată viaţa lor. Dacă asta e adevărat, atunci milioane de oameni au suferit inutil de o varietate de boli, timp de peste un secol, fără să-şi dea seama că motivul se afla în gura lor. Aveam să filmez o un experiment care urma să demonstreze limpede acest lucru. Dr Roger Eichman şi dr David Kennedy pregătiseră un ecran cu fosfor şi o sursă de lumină sensibilă la vaporii de mercur degajaţi din dinte în urma unei stimulări oricât de mici.


Pentru început, am pus dinţi cu plombe de amalgam în pahare cu apă la temperatura camerei, ca să simulăm saliva. Nu credeam că din dinte vor ieşi vapori de mercur sau că vor fi vizibili pe film dacă ar fi ieşit. Adusesem o cameră video, ca să înregistrez experimentul. Spre surprinderea şi groaza mea, după cum vedeţi, vaporii degajaţi din dinte au fost înregistraţi pe film de 35 mm. E o filmare în premieră a acestui fenomen. Ca să ne asigurăm că ceea ce vedeţi e mercur, aveam la îndemână un detector special de mercur, tip Jerome.
- 191 !
- Arată-mi, te rog ! 191. Asta e mult ? La valori de peste 100, fabrica e închisă şi evacuată. Doamne !
- Dacă te gândeşti...
- Stinge lumina. Suntem la temperatura camerei. Dintele e vechi, are peste 50 de ani. Emană vapori de mulţi ani şi...

O mulţime de oameni au gura plină de asemenea plombe. Gândeşte-te cum e să fii în lift cu şase oameni care suflă aceşti vapori. Plombele degajă vapori 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, iar toate standardele de siguranţă iau în calcul maxim 40 de ore pe săptămână. Dr Eichman îşi înmoaie degetele în apă, ca să demonstreze că nu era vorba de abur. Îmi bag degetele în apă...  Observaţi că degetele mele umede nu emană vapori.
- Nu văd nimic.
- Ce aţi văzut n-a fost abur.
Apoi, dr Kennedy a scos pe masă un mixer de amalgam, folosit în cabinetele stomatologilor la amestecarea capsulelor de amalgam. După amestecare, cutiile sunt desfăcute, pentru realizarea plombelor. Capsulele sunt aliniate în orificii şi scuturate bine. Apoi, sunt desfăcute în prezenţa pacientului neştiutor. Aşa fac toţi stomatologii. Oare se vor degaja vapori de mercur ? Reţineţi, e vorba despre o procedură curentă ce se face în fiecare zi, pretutindeni în lume, la stomatolog, la doi paşi de pacienţii nevinovaţi. Imaginile sunt elocvente. Iar Asociaţia Stomatologilor din SUA insistă că amalgamul e sigur. Asta e absurd ! Aprinde lumina, să vedem concentraţia.
- 252 !
- Au ! Să plecăm ? Ne otrăvim ?
Da, ne-a ridicat în picioare. Nu e mai rău decât într-un cabinet stomatologic. Problema e că, dacă te duci la stomatolog să-ţi scoţi plomba cu amalgam şi medicul porneşte freza... Ecranul s-ar înnegri. Freza va împrăştia mercurul pretutindeni. Fragmentele de amalgam se vor împrăştia. Trebuie să foloseşti o digă şi un aspirator puternic, ca să scoţi repede toate fragmentele. Nu opreşti aspiratorul până ce n-ai adunat tot. Fiindcă, dacă ai zgâriat un fragment, e la fel ca... Nu, mulţumesc. Ceea ce li se face asistentelor e o crimă. . . .
Aparatul reproducător al femeii e mult mai sensibil la mercur.
Rezultatul e, pe lângă infertilitate, malformaţii congenitale ale fătului. Evident, toată lumea neagă, dar literatura ştiinţifică abundă de studii care arată că expunerea la mercurul din plombe sau de la stomatolog va... Aţi văzut demonstraţia. Cabinetele stomatologice sunt poluate cu mercur. Nimeni nu-l ţine sub control şi nu avertizează angajaţii, nu le asigură măşti şi echipamente de protecţie. Rezultatul e o rată crescută a infertilităţii printre stomatologi.

Există un documentar pe această temă, despre asistentele norvegiene care şi-au distrus viaţa de tinere, lucrând în cabinetele stomatologice. Ce li se face acestor fete e o crimă. Am avut pacienţi veniţi de la alţi stomatologi, care mi-au zis: "Mă duc să-mi curăţ dinţii la stomatolog. Câteva zile după aceea, mă simt groaznic." "De fiecare dată. De ce ?" Se zgârie plombele. Timp de câteva zile, se degajă enorm de mult mercur, până ce suprafaţa plombei se corodează puţin, încetinind procesul. Dar cantitatea de mercur degajată e incredibilă. Dacă pacientul e sensibil, i se face rău. La facultatea de stomatologie, am aflat că stomatologii fac primul atac de cord în medie la 44 de ani, iar speranţa lor de viaţă e în jur de 52 de ani. Am pus asta pe seama utilizării amalgamului, fiindcă ortodonţii şi chirurgii nu păţesc aşa ceva. Am avut grijă ca Garrett să nu asiste la experiment, ca să nu inhaleze vapori de mercur. Dar era o precauţie absurdă. Atâţia oameni umblă cu plombe de amalgam în gură.

Dr Gerson avusese dreptate. Sănătatea dentară e crucială pentru vindecarea bolilor cronice. În Colorado Springs, Colorado, există un stomatolog renumit care denunţă de decenii pericolele fluorului, ale amalgamului şi chiar ale obturaţiilor de canal. Numele său e dr Hal Huggins. Dar, când ne pregăteam să-l întâlnim, Garrett a avut un acces de depresie. Nu putea digera lecţia cu amalgamul letal predată de dr Eichman. Tema de casă îi dăduse o lovitură puternică. Apoi, am descoperit motivul tristeţii sale. Părinţii săi îi permiseseră unui dentist să-i pună o plombă cu amalgam. Garrett se considera un pericol biologic. Dar, din fericire, urma să-l cunoască pe dr Huggins, care avea să-i dea câteva sfaturi încurajatoare. Majoritatea celor ce-şi scot plombele de amalgam suferă deja de o boală gravă. Dacă tu vrei s-o faci preventiv, eşti printre cei 1% privilegiaţi, fiindcă prevenirea e mult mai uşoară decât repararea unui rău făcut. Garrett l-a întrebat câţi dentişti proclamă amalgamul sigur. Aproape 100%, dacă vor să practice stomatologia şi mâine. Asociaţia Stomatologilor are anumite reguli.

Dacă un stomatolog confirmă că mercurul e toxic, că e cel mai otrăvitor metal dintre cele care nu sunt radioactive, îşi va pierde dreptul de practică şi va ajunge vânzător de maşini folosite. Ceea ce stomatologii cred şi ceea ce pot spune sunt două lucruri diferite. Apoi, Garrett a vrut să afle câţi ştiu să scoată corect plombele. Dintre pacienţii care-şi scot plombele, 63% se trezesc peste şase luni suferind de o boală autoimună pe care n-o aveau înainte de extragerea plombelor cu amalgam. Dr Huggins l-a îndrumat pe Garrett către un stomatolog priceput. Băiatul şi-a amintit de o întrebare. Îl întrebase pe dr Huggins ce păţesc cei care sparg tăcerea. Da, s-au răzbunat. La început, au cheltuit mulţi bani ca să-mi retragă licenţa, pentru că refuzam să folosesc amalgamul şi să fac obturaţii de canal şi pentru că scrisesem o carte care nu le era pe plac. Au lovit pe plan personal în mine şi în ai mei, Ceea ce mi-a distrus familia şi afacerea. Mi-au luat tot ce aveam, cu excepţia ipotecii de pe casă. Din cine ştie ce motiv, aceea nu i-a interesat. Garrett s-a gândit că dr Huggins ar fi avut o viaţă mult mai liniştită dacă ar fi tăcut, la fel ca toată lumea. Următoarea sa întrebare a fost: De ce aţi riscat ? Când ai văzut oamenii pe care i-am văzut eu, care mai au de trăit câteva momente sau ore, iar acest lucru poate fi schimbat, şi apoi îi vezi peste câţiva ani în viaţă, aceasta e răsplata mea. De asta continui pe acest drum. Această convingere frumoasă i-a reamintit lui Garrett despre doctorul Gerson. Dar, ca în povestea lui David şi Goliat, Asociaţia Stomatologilor controlează total această profesie. Stomatologul care-i scosese plomba lui Garrett a refuzat îngrozit să-i facem publică identitatea. Am semnat un act prin care îmi asumam responsabilitatea în caz că pierdea totul dacă faţa lui apărea pe film. În prezent, problema plombelor cu amalgam e dezbătută la Washington. Să sperăm că se va pune capăt acestei calamităţi. Se estimează că în gurile americanilor se află 1.000 de tone de amalgam. Fapt incredibil, în ciuda prevederilor legale, FDA n-a făcut niciun studiu de mediu în privinţa amalgamului dentar.

E deosebit de important pentru medicina alopată să îngrădească accesul pacienţilor la tratamentele alternative, fiindcă acestea dau rezultate. Oamenii au fost spălaţi pe creier.
Dar ce ar putea fi mai rău decât stomatologia? În mod sigur, aditivi alimentari nu sunt chiar atât de nocivi !

Monoglutamatul de sodiu (E620-625) e o substanţă extrem de dăunătoare. MGS opreşte semnalul din creier care îţi spune "Am mâncat destul." MGS e o excitotoxină. Dar ce anume e o excitotoxină ? Subiectul a fost abordat în mii de articole, suficiente să umple o bibliotecă mică. S-au adunat munţi peste munţi de probe. Toate sunt la dispoziţia publicului. Dar industria alimentară speră că presa şi opinia publică sunt prea ocupate, prea comode sau prea needucate ca să înţeleagă detaliile problemei. Dar, dacă oamenii ar începe să se intereseze despre pericolele potenţiatorilor de aromă precum MGS, industria alimentară ne-a pregătit broşuri în care îşi apără poziţia. Garrett s-a întâlnit cu experţii în alimentaţie Jack şi Adrienne Samuels, iniţiatorii campaniei "Truth in Labeling" (Adevărul pe etichete). Problema acidului glutamic e deosebit de complexă.  De aceea, oamenii pot fi convinşi prin diverse stratageme că MGS e un aditiv sigur. Monoglutamatul de sodiu a fost scos din multe produse, fiind înlocuit cu alte ingrediente, care în realitate ascund consumatorului prezenţa componentei reactive a glutamatului monosodic. După ce medicul a asistat la crizele mele de reacţie la MGS, mi-a spus că mă va ucide repede dacă nu-l voi evita. Adrienne, cercetător de meserie, s-a dus la bibliotecă şi a petrecut 4.000 de ore studiind tot ce a putut găsi despre MGS. Surprinsă, a constatat că există studii care dovedesc siguranţa MGS, dar ele au fost finanţate de industria glutamatului şi nu prezintă încredere. Multe alte studii demonstrează că MGS e toxic şi primejdios. Neurologul dr John Olney studiază MGS de decenii. Dă rareori interviuri, deoarece nu doreşte să atragă atenţia asupra lui.

Sunt specialist în neuropatologie experimentală. Am studiat monoglutamatul de sodiu şi efectele sale toxice asupra puilor de animale. Am constatat că glutamatul distruge celulele nervoase din creierele în formare ale puilor de animale.

Îi înţelegeam reticenţa de a apărea în faţa camerei de filmat. Dr Olney a fost un martor cheie împotriva industriei alimentare, timp de mulţi ani. Descoperirile lui sunt şocante, mai ales pentru părinţii care au copii mici. Dar Garrett se întreabă: Ce mănânci când pleci la drum ? Acasă, în Alaska, sau în casa familiei Gerson,  nu consumase aproape deloc mâncăruri procesate. Dar afară e ceva mai greu să găseşti alimente organice. Stai ! După câte am aflat până acum, nu credeam că... E prea târziu. Chimicalele din fast-food îşi făceau deja efectul asupra băiatului. Şi-a mâncat porţia, care făcea cât două, de parcă era posedat. Eram dezamăgit, dar, dacă-l forţam, aş fi obţinut efectul contrar. Era liber să aleagă ce mânca. Peste trei ore, în avionul spre Jackson, Mississippi, s-au văzut rezultatele. În Jackson, Mississippi, băiatul a făcut cunoştinţă cu o familie de fotografi extraordinari, Blaylock. Dr Russell Blaylock e un neurochirurg eminent şi autorul mai multor cărţi despre cancer, excitotoxine şi sănătate. Aici, Garrett s-a reorientat către o gustare mai sănătoasă, dar, fără ca el să ştie, îi pregătisem un mic test. Consumul generalizat al excitotoxinelor influenţează raţiunea, memoria şi capacitatea de a vorbi. Copiii noştri nu mai au capacităţile părinţilor lor. Iar problema se agravează, fiindcă produsele încep să conţină mai multe forme ale acestor excitotoxine. Sunt câte 4, 5, 6 în acelaşi produs. Copiii, mai ales cei mici, le consumă în cantităţi mari. Le afectează dezvoltarea creierului şi le distrug conexiunile neuronale. Le atacă creierul. E o problemă generalizată, naţională. De fapt, e mondială, apare în toate ţările industrializate. Industria alimentară ne spune că aditivii sunt siguri fiindcă obţine profituri enorme de pe urma lor. Un producător n-ar face faţă concurenţei dacă n-ar folosi MGS, fiindcă acesta e un potenţiator de gust extrem de puternic. Aşa că toţi ignoră studiile, deşi sunt mii şi demonstrează limpede că MGS afectează creierul, produce obezitate, sindrom metabolic, diabet, diabet infantil, arterosceroză... Foarte multe boli sunt asociate cu consumul de MGS. Pe masă apar chipsuri, care sunt pline de MGS. Oamenii nu înţeleg că asta e intoxicare ascunsă. Nici nu-şi dau seama că are loc.  Mulţi oameni îmi spun că n-au niciun simptom de vomă sau cefalee. Mulţi oameni nu experimentează simptomele, dar sunt afectaţi oricum. Procesul durează un timp îndelungat, decenii. Neuronii mor, iar cât pragul critic nu este atins, oamenii nu realizează că se intoxică. Neurologii ştiu că simptomele apar după ce pierzi 90% dintre neuroni. Când apar semnele demenţei sau maladiei Parkinson, deja ai pierdut 90% dintre neuronii din acea zonă a creierului. Altă descoperire recentă e faptul că excitotoxinele favorizează cancerul. MGS consumat în cantităţi mari accelerează dezvoltarea tumorilor şi le malignizează. Din păcate, nimeni nu le spune bolnavilor de cancer să evite aceşti aditivi, care le agravează boala şi le scad şansele de supravieţuire. Garrett nu s-a atins de chipsuri. Vrea să-şi păstreze toţi neuronii. Numărul de produse care conţin MGS fără să fie trecut pe etichetă e enorm de mare. Putem evita aditivul doar cumpărând produse organice şi neprocesate.

În plus, băiatul a mai primit o confirmare a descoperirilor doctorului Gerson, făcute cu 80 de ani înainte. Ca să afle şi opinia părţii adverse referitor la alimentele procesate, băiatul a plecat la Omaha, în Nebraska, sperând să vorbească cu un reprezentant al companiei ConAgra. După câteva telefoane şi un fax, a crezut că are motive să fie optimist, dar se înşela. Niciun reprezentant al acestui colos nu a vrut să vorbească. Băiatul a rămas confuz şi supărat, pe moment. Pentru mine, această secretomanie însemna aroganţă nemărginită, mai ales că era vorba despre o companie care ne hrănea zi de zi. Mi-a amintit de bazele militare din Alaska, precum cea a proiectului HAARP, care influenţează vremea. Sau despre încercările mele de a lua interviuri la companiile petroliere, unde fusesem refuzat pe linie. Problemele şi nevoile oamenilor din nord nu prezintă prea mare importanţă. Băiatul a mai încercat de două ori să contacteze compania ConAgra, dar nu i-a răspuns nimeni. Dar încă nu era totul pierdut. Ne-am oprit în parcul Mayberry, unde Garrett a avut ocazia să se distreze.

Ce spune jurământul lui Hipocrat ? Să nu faci rău. Toate medicamentele, fără excepţie, au efecte secundare nocive. Tot Hipocrat a spus: "Mâncarea să-ţi fie leac, iar leacul, mâncare." Asta e o informaţie importantă. Mâncarea te hrăneşte şi te vindecă. Organismul ştie să folosească substanţele naturale. Evoluţia de milioane de ani l-a învăţat să facă asta. În timp ce medicamentele companiilor avide după profit sunt nocive, toxice pentru ficat şi producătoare de boli. Cum pot fi considerate medicamente dacă provoacă boli ? Dacă nu puteam vorbi cu producătorii alimentari, poate că aveam să reuşim cu un inginer în domeniu. Ea e Carol Hoernlein. Ne-am întâlnit la aeroportul din St Louis şi o conducem la un post de radio, unde va da un interviu. Pe drum, am avut timp să admirăm peisajul. Garrett a avut timp să asimileze multe informaţii noi. A auzit conversaţia noastră din faţă despre alt aditiv alimentar, ceea ce i-a reamintit... În 1974, am înaintat o petiţie către FDA, referitoare la descoperirea mea că aspartamul provoacă leziuni pe creier. În ciuda tuturor avertismentelor, Donald Rumsfeld, fost CEO al companiei GD Searle, l-a impus în industria alimentară. Din poziţia ei de specialist, Carol a lucrat cu acest aditiv. A fost invadată repede de tumori, de la hipofiză până la ovare. Are balonări, s-a îngrăşat şi are şi acum probleme de sănătate. Carol nu va mai fi niciodată acelaşi om. Nu mai vrea să lucreze în industria alimentară, deoarece, citez: "Nu pot lucra undeva unde otrăvesc oamenii cu bună-ştiinţă." E mai rău decât tutunul. Ţigara o poţi refuza. Cu mâncarea, n-ai de ales. Ajunsesem la postul de radio unde Carol avea ocazia să vorbească lumii şi să spună ce fac aditivii nefericitelor organisme în care intră.

Emisiunea "Power Hour" se poate recepţiona în toată lumea, pe unde scurte sau pe internet, în fiecare zi, în reluare sau în direct. devin activişti, demonstrează şi scriu scrisori !
Site-ul ei e www.msgtruth.org. A avut de suferit de pe urma MGS, dar nu l-a consumat de bunăvoie, ci de nevoie. Întorceam aspartamul cu lopata, în butoaie. Incredibil, stimaţi ascultători !   Am avut multe boli de-a lungul anilor. Cu tabletele efervescente cum e ? Cele care se dizolvă în apă ? Tabletele din tuburi ? Şi ele conţin aspartam. Dacă la Power Hour oamenii pot vorbi despre asemenea subiecte, realizatorii ei trebuie să fie creativi pentru a supravieţui în eter. Mass-media oficială face bani din reclama la medicamente, mâncare procesată şi chimicale ucigaşe. Aici nu se întâmplă asta ! Power Hour vinde produse şi arome naturale, cărţi şi DVD-uri.

Prezentatoarea Joyce Riley o cunoştea pe Charlotte şi cunoştea terapia Gerson. Joyce a fost asistentă medicală în armată. După războiul din Golf, a rămas cu sindromul soldaţilor. Apoi, a produs un film exploziv, "Mai mult decât trădare", care demasca efectele bombelor cu uraniu sărăcit asupra mediului, precum şi urmările vaccinurilor experimentale şi ale altor substanţe. Consecinţele lor sunt oribile. Uraniul sărăcit, de pildă, are un timp de înjumătăţire de 4,5 miliarde de ani şi a contaminat pentru totdeauna zone din Orientul Mijlociu. Când în Irak se naşte un copil, părinţii lui nu mai întreabă: "E fetiţă sau băiat ?" Întrebarea lor e: "Este normal ?" Joyce ne-a explicat sindromul Golfului, care i-a afectat pe veterani. Sindromul e provocat de o combinaţie din mai multe toxine. Nu-mi dădeam seama de ce mă îmbolnăvisem, fiindcă zburasem o dată cu avionul din Alaska în Cuba, ca soră medicală. Dar m-am îmbolnăvit. Făcusem vaccinurile. Mulţi soldaţi se vaccinaseră. Inspiraseră fumul petrolului ars. fuseseră multiplu intoxicaţi, chimic şi biologic. Acum ştiu că erau îngrozitor de intoxicaţi. Am fost asistentă vreme de 35 de ani. Am făcut terapie electroconvulsivă, adică cu şocuri electrice, am fost asistentă la chimioterapie, asistentă şefă, asistentă la secţia de transplanturi, dar nu m-am gândit la mâncare. N-am înţeles ce efecte poate avea. Apoi, după războiul din Golf, m-am îmbolnăvit. Spre mirarea mea, niciun tratament convenţional nu m-a putut vindeca. Atunci, m-am interesat de medicina alternativă şi integrată. Soldaţii se îmbolnăviseră imediat după război, cu miile. Şi nu avea cine să ne ajute. Am aflat că unii veterani fuseseră ajutaţi de dieta cu crudităţi şi de sucurile de legume şi fructe. Când a venit vorba despre vaccinuri, Garrett ne-a spus părerea lui espre campaniile de vaccinare a bebeluşilor şi şcolarilor. Incidenţa bolilor se redusese cu 90% de dinainte de introducerea vaccinurilor, aşa cum rezultă din statistici. Nutriţia mai bună provocase reducerea, nu vaccinurile. Vaccinurile sunt neurotoxice. Ştiind toate acestea, băiatul e ferm.
Extras din filmul Frumosul adevar (The Beautiful Truth, 2008)