vineri, 3 februarie 2017

Sa mancam hrana vie

Corpul nostru este un sistem energetic. Organele sunt ansambluri de celule cu tipare vibraţionale identice. Celulele au atât o similitudine histologică, cât şi aceeaşi frecvenţă energetică. Homeostaza le menţine împreună. Perturbarea energiei celulare este ceea ce numim boală.

„Omul nu moare, ci se omoară.” Seneca



Plămânii purifică sângele. În acest veritabil crematoriu sunt arse toate toxinele şi impurităţile pe care sângele le adună din tot organismul (eliminând bioxidul de carbon şi furnizându-i oxigenul de care are nevoie). Este deci evidentă importanţa respiraţiei lente, profunde şi ample.

Actualmente, noi suntem sclavii propriilor noastre papile gustative. Nu mâncăm alimentele de care are nevoie cu adevărat organismul nostru, ci pe acelea pe care ni le cere gustul nostru. De aceea mâncăm acum mâncăruri foarte „gustoase”, care defapt ne năclăiesc corpul, umplându-ne de impurităţi şi adăugând greutate. Dacă vrem să fim viguroşi, vii, plini de energie, mereu în formă, trebuie să mâncăm mâncare vie.

Comparându-ne cu animalele care trăiesc în mijlocul naturii, ne-am putea întreba dacă am văzut animale obeze, ştirbe, surde şi cu ochelari, cu stimulatoare cardiace sau care să moară de atac de cord, cancer, diabet?

În majoritatea cazurilor, carnivorele nu mănâncă alte carnivore, iar de la ierbivore mănâncă prima dată intestinele, pline cu vegetale, bogate în apă, apoi le beau sângele, după care mănâncă organele bogate în apă şi la sfârşit, dacă nu sunt sătule, carne din muşchi.

Despre băutul apei

Dacă avem bănuieli în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, sau dacă ea are un gust neplăcut, este bine să o expunem la lumină sau, cel mai bine, la soare după ce în prealabil am adăugat în ea o linguriţă de pudră de argilă ori o lingură de suc de lămâie. Câteva ore mai târziu vom avea la dispoziţie o apă care nu e cu nimic mai prejos decât oricare alta foarte bună.

Foarte important: este periculos să beţi apă imediat după masă, deoarece apa diluează sucurile digestive care descompun mâncărurile în stomac. Astfel, apa băută în timpul mesei sau imediat după aceea, împiedică digestia corectă a alimentelor şi dereglează cele 3 cicluri ale corpului nostru. Rezultatul va fi un mare consum energetic din partea acestuia pentru a restabili situaţia.

Bibliografie:
Catrina, Nicolae, Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene, Editura Shakti, Iaşi, 1994

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu