Sarea in bucate - Dr. Max Gerson despre sare (2)

Wolff-Eisner a enumerat câteva argumente împotriva utilizării unei diete fără sare („fără sare" înseamnă fără adaos de sare la alimente); aceste argumente sunt cu aproximaţie următoarele: „în cazul unei alimentaţii bogate în legume, organismul necesită adaosul de sare, întrucât aceasta nu se găseşte în alimente în cantităţi suficiente. Datorită faptului că în organism carbonatul de potasiu din legume se combină cu clorul şi cu sodiul, pentru a forma clorura de sodiu şi carbonatul de sodiu, aceasta determină eliminarea de clor şi de sodiu. Aceasta înseamnă că sodiul şi clorul trebuie administrate suplimentar, pentru a compensa pierderea - deci va trebui să se consume sare!" Ar trebui remarcat aici şi faptul că nu numai sarea, ci şi acizii din fructe participă la astfel de modificări ale metabolismului. În această lucrare, Wolff-Eisner citează experimentele bine cunoscute ale lui Bunge, care a afirmat că un consum regulat (obişnuit) de cartofi, care conţin de 31-42 de ori mai mult potasiu decât sodiu, este posibil numai dacă se adaugă sare la acest aliment.

În aceeaşi lucrare se menţionează, în mod surprinzător pentru Wolff-Eisner, şi faptul că:
• merele conţin chiar de 100 de ori mai mult potasiu decât sodiu, şi totuşi acestea pot fi consumate în cantităţi mari, unii putând să consume mere în exclusivitate timp chiar de mai multe zile, şi deci fără adaos de sare;
• după părerea generală, acidul clorhidric din stomac depinde de ingestia de sare. Prin urmare, dacă ingestia de sare lipseşte, atunci trebuie să scadă formarea de acid clorhidric, ceea ce conduce la afectarea apetitului, a digestiei etc., întrucât „lipsa sării inhibă producerea de acid clorhidric";
• în cele din urmă, Wolff-Eisner remarcă faptul că sudoarea pacienţilor tuberculosi conţine sare până la 1%, astfel încât transpiraţia privează organismul de sare;
• mai mult, se spune că rinichii reglează starea ionică a organismului; în stări febrile şi în majoritatea bolilor infecţioase, conţinutul de sare din urină scade, chiar dacă pacienţilor li se administrează sare. În consecinţă, se argumentează că atunci când rinichii sunt sănătoşi, reglarea aportului de sare nu este necesară, întrucât rinichii reglează oricum eliminarea sării. De vreme ce, după cum menţionează Roth-Koevesti, chiar şi rinichii bolnavi sunt în stare să elimine 5 grame de sare pe litru de urină, atunci pentru aceşti rinichi, aportul (ingestia) a 5 grame de sare este de neobiectat.
De vreme ce unele din aceste argumente sunt alese de pacienţii care consideră că sarea are o anumită valoare nutritivă şi care apreciază efectul stimulant pe care aceasta îl are asupra apetitului şi al setei, medicii sunt forţaţi, câteodată, să le ia în consideraţie.
În ceea ce priveşte primul argument al lui Wolff-Eisner, trebuie spus că ceea ce pentru el pare a fi inacceptabil, pentru mine este de dorit în mod special o creştere a eliminării de sare. Dacă prezentarea lui Wolff-Eisner, care se bazează pe opinia lui Bunge, este corectă, si anume, dacă eliminarea de sare din resursele organismului este promovată de alimentaţia vegetariană, acest lucru este întocmai ceea ce vrea să realizeze dieta mea. Cu cât această dietă reuşeşte să elimine mai multă sare, cu atât ea este mai eficientă.
Reiese că ar fi total inoportună alimentarea cu sare pentru a înlocui sodiul şi clorul ale căror valori sunt scăzute, de vreme ce noi asta şi urmărim, după cum ar fi total lipsit de sens să creştem eliminarea urinară de glucoza (zahăr) la un diabetic, prin creşterea ingestiei de zahăr! Niciun regim, indiferent de modul în care a fost prescris, chiar şi fără adaos de sare, nu are o valoare a sodiului atât de scăzută, încât să nu se poată trăi.
Argumentul cu privire la necesitatea adaosului de sare la cartofi a fost menţionat mai sus, la fel ca şi faptul că merele - care conţin de 100 de ori mai mult potasiu decât sodiu - nu sunt sărate, cu excepţia unor preparate culinare speciale. Aceasta demonstrează rolul important pe care îl joacă obiceiurile şi gustul. Ţăranii ar râde de oamenii care pun sare pe mere şi, cu toate acestea, ei pun sare pe cartofi.
Se cunoaşte că există o legătură între acidul clorhidric din stomac şi ingestia (aportul) de sare. Totuşi, nu s-a dovedit că acest acid clorhidric depinde de ingestia de sare şi este totodată în opoziţie cu experimentele mele. După părerea lui Rosemann, sucurile gastrice ale unor oameni normali conţin 400 - 500 mg de acid clorhidric; pH-ul acestuia se află între 0,97 şi 0,80. Dacă luăm în consideraţie reglarea producţiei de suc gastric, se poate vedea cum întregul organism, dar mai ales ficatul, participă la formarea sa, aşa cum ficatul participă la toate celelalte manifestări ale corpului, independent de organul în care are loc procesul fiziologic respectiv.

Cum îi afectează dieta albilor pe nativii din Africa

(din corespondenţa cu Dr. Albert Schweitzer, laureat al Premiului Nobel pentru medicină)
„Trebuie să atrag atenţia asupra unei întâmplări care a avut loc în acest an, în civilizaţia modernă a spitalului. Trebuia efectuată prima operaţie de apendicită asupra unui nativ din această regiune. Cum se face că această maladie, atât de frecventă la populaţia albă, nu se întâlneşte la populaţia de culoare din această tară, nu se poate explica într-un mod convingător. Probabil că apariţia sa încă excepţională se datorează unei modificări în alimentaţie.
Mulţi nativi, mai ales cei care trăiesc în comunităţi mai mari, nu mai trăiesc acum aşa cum trăiau înainte. Ei trăiau aproape în exclusivitate hrănindu-se cu fructe şi legume, banane, manioca, ignam, taro, cartofi dulci şi alte fructe. Acum ei au început să se hrănească cu lapte condensat, unt conservat, conserve de carne, de peşte şi pâine.
Data apariţiei cancerului, o altă boală a civilizaţiei, nu se poate depista în regiunea noastră cu aceeaşi siguranţă ca cea a apendicitei. Nu putem afirma cu hotărâre că, înainte, cancerul nu exista, întrucât examinarea microscopică a tuturor tumorilor testate, care le-a pus în evidenţă adevărata natură, există aici doar de câţiva ani. Bazându-mă pe propria experienţă, mergând înapoi până în 1913, cancerul era foarte rar la început, dar a devenit cu timpul mult mai frecvent. Totuşi, el nu este răspândit în Africa atât de mult cât este printre persoanele de rasă albă din Europa si America. Este evidentă legătura existentă între creşterea consumului de sare al nativilor din Africa şi creşterea incidenţei cancerului. În anii precedenţi, sarea se găsea numai în cantităţi reduse şi era extrasă din ocean, ajungând apoi până în interiorul ţării. Exista numai o circulaţie foarte redusă. Negustorii trebuiau să transfere sarea de la triburile care locuiau pe ţărm la triburile învecinate, din amonte. În acest mod, sarea ajungea de la un trib la altul şi pătrundea din ce în ce mai departe spre zona internă, unde negustorii primeau numai acea parte care mai rămânea după împărţirea în trib, iar şefii de trib cereau taxe mari pentru traversarea teritoriului lor. În acest mod, cu greu putea să ajungă mai departe de 120 de mile în interiorul teritoriului. Conform informaţiilor primite de la oamenii vârstnici de aici pe care îi cunosc încă de la începutul activităţii mele, mai înainte, în zona internă, nu exista sare absolut deloc.
Această situaţie s-a schimbat în 1874 când au venit albii şi au preluat comerţul din amonte. Sarea europeană era expediată în saci mici de câteva kilograme. Atunci când am ajuns în Lambarene, sarea era încă atât de valoroasă, încât reuşea să fie recompensa cea mai preţioasă şi cea mai generoasă. Cine trebuia să facă o excursie pe râu sau să călătorească de-a lungul potecilor din pădurea virgină, nu-şi lua cu el bani, ci sare (de asemenea şi frunze de tutun importate din America), făcând astfel schimb cu banane şi manioca pentru vâslaşi şi cărăuşi. Treptat, consumul de sare a crescut. Astăzi e folosită mult mai puţin printre persoanele de culoare decât printre albi. Pacienţii hrăniţi de noi în spital primesc câteva grame pe lună şi sunt mulţumiţi cu această cantitate mică.
In acest mod este posibil ca incidenţa cazurilor de cancer, atât de rară în această tară înainte, să aibă o legătură cu consumul foarte redus de sare de dinainte, şi cu utilizarea încă puţin frecventă a acesteia. Îndeajuns de ciudat este faptul că noi nu avem încă nici un caz de cancer în spital.
Ar trebui menţionat faptul că, treptat, printre albi au apărut bolile infecţioase. Este discutabil dacă înainte tuberculoza era la fel de mult răspândită ca acum, chiar dacă survenea mereu. Conform observaţiilor mele, ea a devenit mai frecventă după primul război mondial."