Atât timp cât rinichii bolnavi nu sunt iritaţi sau suprasolicitaţi de aportul excesiv de clor din alimentaţie, se refac într-un timp uimitor de scurt şi elimină mai multă sare în timpul unui regim desodat decât în timpul regimului anterior, bogat în sare.
Noorden a accentuat asupra faptului că o astfel de alimentaţie lipsită de sare nu poate vindeca maladia renală, dar îndepărtarea factorilor iritativi poate îmbunătăţi condiţiile de vindecare. Ceva asemănător se aplică şi în cazul efectului pe care îl are regimul nostru. Eliminarea sării nu vindecă diferite maladii, dar este un factor important de sprijin al dietei. Prin eliminarea sării este îndepărtat un factor iritativ, nociv.
Mai mult, dacă eliminarea de sare de către rinichii a căror funcţie este normală este limitată de febră şi rămâne limitată în ciuda aportului ulterior de sare, demonstrează că organismul nu poate asimila cantităţile de sare administrate în stările febrile.
Prin urmare, în faza acută a bolilor (boli infecţioase), limitarea sării este corectă. De asemenea, este normală şi limitarea radicală, temporală, a alimentaţiei cu sare (post, refuzul alimentaţiei). Dacă rinichii bolnavi pot elimina 5 grame de sare, asta nu înseamnă că trebuie administrate 5 grame de sare. Dimpotrivă, pare să fie mai evidentă concluzia că, menajând rinichii şi alte organe, ar trebui să obţinem în toate bolile rezultate asemănătoare celor din terapia renală şi, mai departe, şi în maladiile cardiace, cancer etc.
Valoarea acizilor gastrici la pacienţii puşi la dietă a fost normală timp de câteva luni, cu toate că aportul de sare s-a limitat numai la sarea conţinută în alimentele naturale. Apetitul pacienţilor nu este afectat de lipsa de sare, ci de regulă, se îmbunătăţeşte după începerea tratamentului, mai ales în maladiile grave.
Eliminarea unor cantităţi mici de sare în transpiraţia unor pacienţi nu are importanţă, oricare ar fi terapia, deoarece tratamentul determină o scădere rapidă, precum şi oprirea completă, precoce, a transpiraţiei. Strauss atribuie corect acest efect, precum şi pe cel de scădere a secreţiei de mucus, efectului pe care îl are regimul fără sare, şi anume cel de extragere a apei. El ajunge la concluzia că privarea de sare are de asemenea efecte terapeutice favorabile asupra unor boli (cum sunt de exemplu supuraţii, secreţii bronhogene, supuraţii (secreţii) vaginale, secreţii purulente etc.).
Ultimul argument, si anume acela că rinichii sănătoşi reglează la oricine starea ionică a organismului şi că, prin urmare, limitarea aportului de sare nu este necesară, este formulat mult prea general şi nu ţine seama de o serie de factori ce afectează eliminarea sării, cu excepţia funcţiei renale (hormonii, tonusul sistemului nervos vegetativ, reglarea circulaţiei). Faptul că rinichii bolnavi sunt încă în stare să elimine 5 grame de sare pe litru de urină nu are o însemnătate deosebită pentru problema privitoare la cantitatea de sare ingerată.
Cu toate acestea, IONUL DE CLOR OCUPĂ O POZIŢIE SPECIALĂ ÎNTRE SUBSTANŢELE CONCENTRATE DE RINICHI. În timp ce rinichii pot creşte concentraţia de uraţi de 40-80 de ori, cea de acid uric de 25-50 de ori, cea de glucoza (în diabet) de 30-50 ?????
Sarea în dieta pentru cancer
Dr. Hoffman face referire la cercetarea epocală a lui Waterman, care lămureşte „Comportamentul electric al celulelor expuse unor modificări ale conţinutului de sare din mediul lor înconjurător".
Sub aceste condiţii de mediu, Waterman a găsit un criteriu în polaritatea celulelor, pentru a descoperi modificări precoce şi debutul unor procese anormale în ţesuturi, într-un moment în care toate celelalte organe par încă perfect normale din toate punctele de vedere.
După părerea lui Meyer: „CÂND EXISTĂ UN DEZECHILIBRU AL SĂRURILOR, ACESTEA DEVIN SURSA AFECTĂRII METABOLISMULUI CELULAR". Prin urmare, devine evident faptul că TIPUL DE ALIMENTE CONSUMATE, PRECUM ŞI FUNCŢIONAREA NORMALĂ ŞI EXISTENŢA UNOR CORELAŢII ÎNTRE TOATE ORGANELE DETERMINĂ, ÎN PARTE, CANTITATEA ŞI RAPORTURILE EXISTENTE ÎNTRE SĂRURILE PREZENTE ÎN SER.
DEZECHILIBRUL MINERAL DEVINE DECI UN ASPECT DE IMPORTANŢĂ MAJORĂ, ÎN TOATE DISCUŢIILE CU PRIVIRE LA NATURA CAUZALĂ A PROCESELOR NEOPLAZICE.
Sunt de părere că regimul alimentar al pacienţilor cu cancer are un efect extraordinar asupra proceselor neoplazice, care pot fi favorizate sau defavorizate, în funcţie de aportul alimentar şi de compoziţia sa chimică.
Din punct de vedere terapeutic am descoperit următoarele: dieta fără sare şi detoxifierea duc la scăderea sodiului, clorului şi a apei în întregul sistem. Aceasta reprezintă îndepărtarea edemului celular, simultan cu reducerea potenţialelor electrice negative. În acest mod se deschide calea mineralelor din grupa potasiului, activate şi încărcate negativ şi a componentelor iodului, încărcate pozitiv. Aceste modificări par să forţeze celulele neoplazice la o creştere a ratei metabolice.
După părerea mea, metabolismul mineral, asociat cu o serie de alte procese regenerate, joacă un rol hotărâtor în distrugerea celulelor neoplazice. Celulele neoplazice pot numai să fermenteze, prin urmare ele nu se pot adapta schimbărilor noi, intense - ele se sparg şi mor. Această parte a metabolismului trebuie compusă corespunzător şi trebuie permanent reactivată prin intermediul funcţiei hepatice. Prin urmare, putem presupune că aproape toate funcţiile vitale, funcţiile metabolismului mineral restabilit, detoxifierea etc., necesare capacităţii de vindecare, sunt întărite de ficat.
După părerea mea, cancerul nu este o boală specifică, nu are simptome uniforme şi, până la un anumit nivel nu se dezvoltă la fel. Cancerul este doar un simptom remarcabil. Cauza profundă se află în intoxicarea ficatului. Acesta este probabil motivul pentru care descoperirile biologice sunt nonconcludente şi atât de contradictorii. Cancerul este o boală a ficatului unde sunt concentrate, mai mult sau mai puţin, majoritatea funcţiilor metabolice. De aici pot fi influenţate patologic şi afectate sau intoxicate celelalte organe.
Sarcina dietei fără sare în cancer
Sarcina principală care revine dietei fără sare este de a elimina sodiul, clorul şi apa reţinute, împreună cu toxinele şi otrăvurile din toate ţesuturile organismului.
Toate toxinele şi celelalte substanţe care sunt dificil de eliminat reprezintă stimulenţi de îmbolnăvire pentru ţesuturile deja afectate, mai ales pentru ficat şi rinichi.
Această condiţie pare să reprezinte motivul pentru care excreţia de clorură de sodiu creşte în tuberculoză, cancer şi în alte boli cronice, după 2-3 zile de regim fără sare, si această condiţie se menţine la acest nivel înalt timp de aproximativ 8, 10 sau 14 zile, corespunzător unei evoluţii favorabile a bolii.
După această eliminare, starea bolnavului se menţine aproape de nivelul normal, în condiţiile unui regim fără sare, dar mai apare din când în când o excreţie crescută de NaCl, împreună cu o cantitate mai mare de lichid, timp de 2-3 zile, iar mai târziu, timp de o zi.
Aceste asa-zise „crize de vindecare" (agravări momentane, trecătoare) sunt însoţite câteodată de greaţă, diaree, tulburări nervoase, produse, probabil, de o secreţie mai mare de bilă şi de stimularea sistemului nervos vegetativ. După fiecare asemenea „criză", pacientul se simte uşurat şi cu o stare de spirit mult îmbunătăţită.
Indicaţii pentru dieta fără sare:
• Edeme si depuneri anormale de sodiu şi de clor în ţesutul subcutanat (nefropatie).
• Insuficienţă cardio-renală.
• Pierderi ale potasiului şi retenţie de sodiu în boli cronice, mai ales în tuberculoză, cancer etc.
• Detoxifiere, al cărei grad trebuie să fie proporţional cu gravitatea bolii şi care trebuie menţinută în timpul perioadei de remisie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu