Interdictia "nu atinge" apare in viata copilului inca din momentul in care el incepe sa intinda mana spre diverse obiecte pentru a le apuca. Motivele sunt numeroase: este fragil, este murdar, este o prostie etc. Cu toate acestea, numai atingand obiectele din mediul in care se afla, micutul copil poate cunoaste acel mediu. Dintre toate organele de simt, pielea este cea mai in masura sa serveasca drept instrument de cunoastere inca de la nastere. Asa dupa cum explica si Asley Montagu in lucrarea "La peau et le toucher" (Pielea si atingerea): "Este primul nascut dintre organele noastre de simt si cel mai sensibil. Este suportul, primul nostru mod de comunicare si cel mai eficace dintre sistemele noastre de aparare".
Dezvoltarea simtului tactil
Chiar inainte de a implini 8 saptamani, embrionul care nu are decat 3 centimetri lungime este capabil sa reactioneze la o anumita stimulare tactila. In timpul gestatiei, viitorul copil este mereu atins si leganat datorita miscarilor mamei sale. Pielea, pe masura ce se dezvolta, se imbogateste datorita noilor si variatelor senzatii care apar tot mereu.
Simtul tactil este la fel ca si celelalte simturi: daca nu este stimulat , sensibilitatea sa se diminueaza. In zilele noastre, atingem din ce in ce mai putin, resimtim senzatiile tactile din ce in ce mai putin. In societatea actuala, atingerea este rezervata numai pentru niste domenii foarte restranse. Atingerea este "autorizata" in intimitatea relatiilor sexuale, participa la relatiile dintre mama si copil si se foloseste uneori fata de cei in varsta. Dar numai in situatii exceptionale un adult va lua in brate un alt adult, cum ar fi o mare bucurie sau o drama sfasietoare. In restul timpului, sunt numai doua maini care se strang, doi obraji care se ating in treacat. Astfel, putin cate putin, de-a lungul anilor, sensibilitatea noastra tactila se diminueaza aproape de tot.
Importanta atingerii
"Nu-i trece nimanui prin cap sa se lipseasca de a vedea legandu-se la ochi sau sa se lipseasca de a mai auzi ceva astupandu-si urechile - subliniaza Joel Savatofski. Cu toate acestea, parca totul este facut astfel ca oamenii sa se tina mereu la distanta unii fata de altii. Putem, fara incetare, sa ne taiem vorba unul altuia, dar trebuie sa ne cerem scuze la masa daca am atins vecinul in timp ce ne intindeam dupa cana cu apa!" De cativa ani, acest terapeut si-a pus toate energiile in serviciul reabilitarii atingerii si a masajelor. "Atingerea este o necesitate vitala, de acelasi ordin ca si a manca, a respira, a bea, a dormi, adauga el. Fiind atat contact nemijlocit cu celalalt cat si mijloc de cunoastere de sine, atingerea ne reveleaza asa cum suntem de fapt. Pentru ca atingerile au loc mai mereu intr-un cadru intim, aceasta ne face totodata vulnerabili si puternici. Aceasta caldura a causului palmei este adesea mai eficace decat cuvintele."
"Nu pot sa accept faptul ca atingerea este lasata la o parte, ca fiind ceva inutil, demn de dispret, dubios sau nesanatos, spune Joel Savatofski. Este momentul sa fie recunoscute adevaratele valori ale atingerii, care fac din simtul tactil primul simt angajat in comunicarea interumana si in asigurarea armoniei interioare. Caci este evident faptul ca majoritatea oamenilor sufera de un rau invizibil si dificil de marturisit: lipsa mangaierilor, a contactelor corporale pline de afectiune si tandrete."
Mijloacele moderne de comunicare nu rezolva aceasta situatie. Telefoanele mobile, internetul permit oamenilor sa comunice la distante extraordinar de mari. Dar ce ne exprima distanta este absenta stimularii tactile. Societatea actuala are in aceasta privinta o mare lipsa, caci desi comunicarea este mult mai rapida si tehnica a atins multe succese, omului ii lipseste comunicarea profunda, afectiva, plina de tandrete.
sursa: armonianaturii.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu